Cand vei avea cuarajul sa ma privesti plangand,
Cand lumea asta mare iti va parea infima,
Sa nu uiti dragul mamei ca totul e un gol,
Un Univers fantastic, o mare de lumina.
Sa nu ma-ntrebi atunci de-a mea durere,
Sa nu iti fie mila de pacatul meu,
Caci fiecare-n asta lume, nedespartit de al sau trup,
Va da socoata firii sale si firea sa, lui Dumnezeu.
Vei sti atunci ca viata-i ca o apa trecatoare
Vei sti ca-i doar o umbra ce umbla fara sens
Caci scopul ei real, si drumul sau aievea,
In asta lume mare nicicand nu-i inteles !
Tu, sa iubesti frumosul, in sensul cel mai pur
Tu, sa inveti iubirea de frati si de surori.
Caci numai prin puterea cuvantului tau bland
Vei reusi sa urci o treapta catre cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu