Jurnal de duminica

Era ianuarie...inca mai credeam in minuni ! Ningea sau incerca sa ninga...fulgi haotici doreau sa imi alunge emotiile. Tremuram toata, simteam acea framantare in stomac, iar genunchii parca ma lasau. As fi vrut sa ajung mai repede, sa te pot atinge dar cu cat dorinta crestea, cu atat secundele deveneau minute, ore.. Prin minte imi treceau mii, milioane de ganduri...daca ar fi sa ma intrebi, nu as sti sa iti raspund...erau nesemnificative, aveau si nu aveau legatura cu tine, cu noi, cert este ca existau.Imagini, franturi de povesti se depanau in fata mea.
Dupa toata aceasta calatorie nebuna in care m-au incercat fel si fel de sentimente, trairi, am ajuns in sfarsit sa te cunosc. Mi-am dat seama ca trecuse abia un minut.
Ti-am vazut chipul copilaresc...aveai un aer atat de fresh, cu toate ca era seara…stiu sigur ca nu era de la frig, nici chiar de la fulgii de nea. Era atitudinea ta incorsetata in jacheta rosie. Tremuram in continuare...ma temeam sa nu observi. Sigur nu ai observat, stiu foarte bine cum sa imi maschez framantarile.
M-ai privit si ca si cum ramaneam in continuare aceeasi persoana necunoscuta din agenda telefonica, mi-ai intins mana. Te-am privit, ti-am zambit si ti-am raspuns cu un sarut pe obraz. Erai cald, atat de cald incat atunci cand buzele mele au atins fata ta,iar ochii mei au fost inchisi pentru o fractiune de secunda, am simtit in suflet o alinare, o liniste pe care nu o mai intalnisem pana atunci. Emotiile pareau ca zburasera de mult si inima incetase sa mai bata din ritmul acela alert. Ne-am plimbat. Iti puneam intrebari, imi raspundeai cu intrebari. M-ai intrebat si ti-am raspuns. Incercam sa te inteleg si sa descopar in frigul acela de iarna un suflet. Asteptam un sarut, dar nu inainte de a sti cine mi-l va da. Probabil ca si tu asteptai, dar nu ai pomenit nici o secunda de asta. Ciudat !..spuneam atunci. Parca nu faceai parte din tiparul cu care eram obisnuita sa dau nas in nas in fiecare zi. Nu erai ‘la moda’. Mi-a placut extem de mult acest lucru. Mi-am dat seama ca mai sunt oameni ca mine, care inainte de a incepe o relatie doreste sa cunoasca persoana. Da ? Chiar exista ?????? Unde ?....
Trecusera multe minute, le pierdusem numarul si asta se datora tie. Ma simteam in siguranta si nu era nevoie sa ma mai gandesc la timpul asta nesigur.
Erai tu si eu. Acum eram doi.